Parteneri

Sindicatul IT Timisoara | Partener Dancetination

Sindicatul IT Timișoara este o organizație non profit care reprezintă drepturile și interesele salariaților din domeniul IT fiind reprezentantul legal salariaților din companiile SC Alcatel-Lucent Romania SRL , SC Wipro Technologies Romania SRL și SC Accenture Managed Service SRL, având un număr de aproximativ 1300 de membrii la sfârșitul anului 2014.

Liga AC | Partener Dancetination

Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare) este o organizație de reprezentare studențeasca, cu scopul de a apara interesele studenților și de a-i ajuta în viața socială și culturală. Luând naștere în 1990, Liga AC este membru fondator al ANOSR, COSPol și Timișoara Capitală Culturală, având unele dintre cele mai puternice proiecte organizate de studenți în România.

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara este singura organizație sindical-studențească din Universitatea de Vest, cu o tradiție de peste 20 de ani, fiind cea mai reprezentativă organizație din UVT și în același timp un punct de reper pentru toate ligile studențesti din țară.

Squash Club Timisoara | Partener Dancetination

Primul club de squash din oraș, Squash Club Timișoara organizează concursuri pentru începători, concursuri tip open, Ladder sau Super 8. Squash-ul tonifica, ajuta la slabit, dezvolta rezistenta fizica si garantat conduce catre o relaxare mentala.

Dansul Mirilor Timisoara
Servicii de top pentru dansul mirilor. Cu noi, fiecare detaliu devine realitate. Coregrafii de vis pentru clipe magice!

Comments are closed.

Daca ai 2 picioare stangi, fii sigur ca unul il indreptam noi, poate chiar pe amandoua !
© Dancetination 2015
Dansul Mirilor TimisoaraViziteaza-ne pe FacebookViziteaza-ne pe YouTubeViziteaza-ne pe Twitter